Ghid turistic Litoral

Litoralul reprezinta o zona de lupta intre uscat si apa,  cand vie, brutala  si cu efecte vizibile, cand lenta, aproape insensibila, dar permanenta, staruitoare, dimensiunile variind vizibil in timp si spatiu.

Nu exista locuri mai frumoase si mai bine oranduite ca cele care alcatuiesc pamantul Romaniei.

Litoralul romanesc este unul dintre aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu, care-ti farmeca vederea si-ti incanta inima. Din acest peisaj mirific s-a desprins un oras fascinant, Constanta, cu un aer inconfundabil, cu o personalitate cristalizata in timp de generatiile care i-au zidit-o.

Dorim sa va oferim cat mai multe informatii despre realitatile constantene. Cei care vor sa "navigheze" pe taramurile mirifice ale Pontului Euxin, ca si marele poet Ovidius, vor fi incantati sa constate transformarile miraculoase ale urbei noastre cat si ale zonei litorale si mai ales ale "perlei" Marii Negre, Mamaia.

Nutrim speranta ca generatia actuala, iubitoare de frumos, nu se va gandi numai la existenta sa efemera, ci si la pastrarea armonioasa a naturii, drept fundament al posibilitatilor de trai pentru urmasii nostri. 

Constanta, orasul emblema al litoralului romanesc, cel mai important port al tarii, al Marii Negre si unul dintre cele mai importante din Europa, a intrat in istorie in urma cu doua milenii si jumate; de-a lungul existentei sale , a avut o evolutie neintrerupta, ajungand in zilele noastre o metropola moderna. 

Se deosebesc:

  • partea peninsulara, cu orientare nord-vest  -   sud-est
  • partea continentala, care reprezinta marginea estica a Podisului Dobrogei
  • litoralul Marii Negre, cu zona portuara, zona plajei si perisipul Mamaia (in lungime de 8 km)

Zona de faleza are inaltime care variaza intre 35m in nord. la capul Singhiol (Pescarie) si 10-15m in partea sudica a orasului. Plajele se intind pe distante mari si contin nisip cu concentratie mare de carbonat de calciu (70%). 

Regimul climatic mai bland decat in restul tarii, se caracterizeaza prin veri lipsite de canicula uscata, datorita brizelor marine si prin ierni mai putin geroase, dar caracterizate de vanturi frecvente din sector estic sau nord-estic. Este posibil ca in unele ierni regimul termin sa fie mai scazut, iar marea sa inghete la tarm, asa cum povestea Ovidius in scrierile sale.

Prezenta Marii Negre constituie factorul determinant al climei orasului Constantam prin rolul de moderator termic.

Temperatura medie anuala este de 11,2 grade C. Vara, in luna iulie, temperatura medie este de 22.4 grade C.

Durata medie de stralucire a soarelui, prin valorile medii de 2500 de ore anual, este identica cu cea de pe plajele Marii  Adriatice si se apropie de cea de pe coastele Marii Mediterane, in Franta si Spania.

Influenta Marii Negre se simte si in regimul precipitatiilor. Pe litoral se inregistreaza cele mai scazute valori in tara, precum si vantul care bate mai frecvent decat in alte regiuni ale tarii.

Un fenomen caracteristic, unic pe glob, il constituie existenta a doua straturi de apa, cu salinitati diferite (stratul de la suprafata, pana la adancime are salinitate mai redusa). Oxigenul este absent din stratul de adancime, facand imposibila existenta vietuitoarelor aerobe. Exista cantitati foarte mari de hidrogen sulfat, care permit doar dezvoltarea unor bacterii anaerobe.

Marea Neagra este o mare lipsita de maree, ceea ce permite utilizarea permanenta a plajelor in circuitul turistic si a permis formarea, la gurile de varsare ale Dunarii, a unei Delte de o frumusete deosebita.